FAQs

Care sunt drepturile omului şi de ce oamenii acordă atîta atenţie apărării lor?

Omul capătă drepturi odată cu naşterea. Acestea sunt inerente tuturor oamenilor, indiferent de naţionalitate, loc de reşedinţă, sex, culoare, limbă sau alt statut. Noi toţi suntem egali în drepturi. Ele, drepturile, nu ne pot fi luate, decât în anumite situaţii, cum ar fi pedeapsa cu închisoarea pentru încălcarea legii. Statul este obligat să respecte drepturile omului în conformitate cu legislaţia internaţională.

Pe cine ajută SIDO-SRM?

La moment noi oferim susţinere deţinuţilor, foştilor deţinuţi, persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA şi altor grupuri social vulnerabile.

 

Cu cine colaborează SIDO-SRM?

Noi colaborăm cu alte organizaţii neguvernamentale, dar şi cu puterile publice centrale şi cele locale.

În ce cazuri pot apela la SIDO-SRM?

Puteţi să va adresaţi la SIDO-SRM dacă v-au fost încălcate drepturile fundamentale. Noi putem să vă ajutăm în căutarea unui loc de munca sau să vă sugerăm ce posibilităţi sunt în obţinerea unei noi profesii. Deasemenea vă putem ajuta în stabilirea sau restabilirea relaţiilor cu familia, în realizarea unei cereri, scrisori oficiale, plîngeri, cereri către organizaţii şi instituţii de stat, precum şi în obţinerea actelor,  beneficiilor sociale.

 

Cum să primesc ajutor din partea SIDO-SRM?

Ne puteţi spune despre problemele dumneavoastra contactându-ne la numarul de telefon (+373-22) 43-33-27/45-03-80, expediindu-ne o scrisoare la adresa electronică ([email protected]), lăsând un mesaj în rubrica „Contacte” sau discutând la direct cu asistentul social in oficiul nostru.

Cum pot găsi oficiul SIDO-SRM?

Adresa noastră: str. Dumitru Râşcanu 20/2, mun. Chişinău, Republica Moldova.

Puteţi ajunge la oficiul nostru cu rutierele nr. 107, 186, 184, 161 sau cu troleibusul nr.7

 

Cum pot să ajut?

Beneficiarii noştri au în permanenţă nevoie de obiecte de primă necesitate: mîncare, îmbrăcăminte, încălţăminte, pachete igienice şi altele. De asemenea, ei au nevoie de suport financiar. Orice suport financiar poate fi depus pe contul nostru bancar, sistema Web Money sau  transmise direct în oficiul nostru. De asemenea, noi suntem deschişi spre colaborare cu voluntarii şi stagiarii. Mai multe detalii şi noutăţi aflaţi din rubrica „Implică-te”.

Ce înseamnă HIV şi SIDA?

HIV – Virusul Imunodeficienţei Umane, este virusul care atacă sistemul imunitar şi reduce capacitatea organismului de a lupta împotriva bolii.O persoană care trăieşte cu HIV are nevoie de tratament, pentru ca starea sănătăţii să nu se agraveze şi virusul să nu se dezvolte în boala – SIDA (sindromul imunodeficienţei dobândite). SIDA este ultimul stadiu al infecţiei cu HIV. Pot trece ani, înainte ca HIV să treacă în SIDA. HIV nu se vindecă, dar datorită medicinii care evoluează în continuare, persoanele care trăiesc cu HIV nu doar au sperantă, ci şi mai multe oportunităţi pentru o viaţă decentă.

În ce situaţii există pericol de a fi înfectat cu HIV/SIDA?

Infectia este posibil atunci când sângele, sperma sau lichidul vaginal este infectat cu HIV, şi ajunge  în  sistemul circulator. HIV se transmite prin contactul sexual fără prezervativ (vaginal, oral, anal). HIV se transmite prin transfuzii de sânge, schimbul de seringi, ace, obiecte ascuţite (de ras), şi tatuajele, piercing, găuri în urechi, instrumentele pentru manichiură nesterile. O femeie gravidă care trăieşte cu virusul HIV poate transmite virusul copilului în timpul sarcinii, naşterii şi prin alăptare.

Cum nu puteţi fi infectat cu HIV/SIDA?

HIV nu se transmite prin contactul de zi cu zi între oameni: atingere, strângeri de mână, îmbrăţişări, etc Trăind într-un apartament comun, în familie, nu este nici un pericol de infecţie.

IV nu se transmite prin sărut, tuse, strănut (conţinutul virusului în salivă este nesemnificativ). Nu te poţi infecta cu HIV prin folosirea în comun a toaletei, căzii de baie, bazinului de înot: virus nu este într-o cantitate suficientă pentru transmiterea prin lacrimi, sudoare, urină sau prin materiile fecale.

Virusul pierde rapid viabilitatea în timpul uscării, expunerea la lumina ultravioleta, la căldură şi sub influienţa altor factori. Prin urmare, HIV nu se transmite prin aer, prin folosirea în comun a mobilierului, a receptorului, prin mâncarea pregătită de o persoană care trăieşte cu HIV. Ustensile de bucătărie şi aparatele electricasnice folosite de o persoană care trăieşte cu HIV, nu sunt periculoase. Mai mult decât atât, nimerind în tractul digestiv virusul moare. Nu se poate infecta cu HIV prin muscaturile de insecte.

Există posibilitatea să nu ştiu că am HIV?

Da. Un procent semnificativ de persoane care trăiesc cu HIV nu ştiu despre el. Acest lucru este periculos, deoarece aceste persoane nu îi pot proteja pe cei dragi împotriva transmiterii şi în acelaşi timp nu pot avea grijă de sănătatea lor, pierzînd timpul de începere a tratamentului special.

Este periculos să ai un contact sexual cu o persoană HIV-pozitivă?

Prezervativul folosit în timpul actului sexual garantează protecţia împotriva infecţiei. Folosiţi doar prezervative de bună calitate şi acordaţi atenţie sporită termenului de valabilitate. Folosiţi numai lubrifianti  solubili in apă. Reţineţi că HIV se transmite prin contact sexual fără prezervativ (vaginal, oral, anal). Actul sexual întrerupt (fără ejaculare în partener), reduce riscul de transmitere a virusului, dar nu-l exclude. Probabilitatea de transmitere de la bărbaţi la femei este de trei ori mai mare decât la femei la bărbaţi. Riscul creste pentru ambii parteneri, în cazul bolilor cu transmitere sexuala, eroziune de col uterin, leziuni sau inflamare a mucoasei, a menstruaţiei, precum şi ruperea himenului.

Poate HIV să se transmită prin sexul oral?

Da. Deşi riscul de infectie este mai mic decât în timpul actului sexual vaginal, dar este. 

Mă pot infecta cu HIV de la un sărut?

Nu, virusul din saliva este într-o cantitate prea mică pentru a infecta. Teoretic sărutul cu limba nu exclude riscul de a fi infectat, dar, în lumea înntreagă nu a fost încă dovedit nici un caz prin care virusul HIV a fost obţinul prin această cale. Se spune că uneori prezenţa de răni şi leziuni în cavitatea bucală este un risc, dar de fapt, pentru transmiterea virusului este nevoie ca fiecare dintre parteneri să aibă în gură o rană deschisă care să sângereze.

HIV se poate transmite prin muşcături de insecte?

Nu. De exemplu, ţânţarul nu poate fi o sursă de infecţie, deoarece muşcând, el nu transmite sangele de persoana înţepată anterior, ci suge sângele victimei.

Pot fi vindecat de HIV / SIDA?

Până în prezent, infecţia cu HIV este incurabilă. Cu toate acestea, pentru persoanele HIV-pozitive, este o terapie specială, care ajută la menţinerea numărul necesar de celule ale sistemului imunitar în sânge. Datorită medicinei care este în continuă evoluţie, persoanele care trăiesc cu HIV sunt nu numai că au speranţă, ci şi mai multe oportunităţi pentru o viaţă decentă. În Moldova, guvernul oferă tratament gratuit persoanelor care trăiesc cu HIV.

Părinţii HIV-pozitiv pot să nască copii sănătoşi?

Da, părinţii HIV-pozitivi pot avea copii sănătoşi. Dacă virusul  HIV este doar în organizmul bărbatului, în unele cazuri, se recurge la metoda de purificare a spermei de virusul HIV, pentru nu putea fi transmis în procesul de concepţie şi, ulterior, de la mamă la făt. Dacă viitoarele mame trăiesc cu virusul HIV, se pot lua măsuri pentru a preveni transmiterea virusului la copil: în timpul sarcinii, dacă este necesar, femeilor li se prescriu un tratament special, în timpul naşterii medicii oferă mamelor condiţii speciale şi, in caz de necesitate, se va întrerupe alăptarea la sân.  În aceste cazuri, probabilitatea ca un copil să se nască sănătos este de 97-98%.

Ce este HIV/SIDA?

HIV – Virusul Imunodeficienţei Umane, este un virus, care atacă sistemul imunitar al omului şi duce la o boală cronică, care face o persoană vulnerabilă la infecţii oportuniste şi cancer.  Atunci când organismul nu mai poate lupta cu infecţia, boala trece în SIDA – Sindromul Imunodeficienţei Dobândite. Pot trece ani, până cînd HIV va trece (agrava/avansa) în SIDA.