7 aprilie a fost o zi a unor încălcări grave ale drepturilor și libertăților omului

06.04.2019

7 aprilie 2009 nu a fost doar o zi a violențelor și devastării unor edificii importante în stat, dar și a unor încălcări grave ale drepturilor și libertăților omului, susține Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai. În contextul împlinirii a 10 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, ombudsmanul constată, „cu regret, că lecția de acum un deceniu nu a fost pe deplin învățată chiar dacă autoritățile au întreprins mai multe acțiuni de ordin legislativ și instituțional”, se arată într-o declarație emisă de acesta, transmite IPN.

Autoritățile moldovenești mai au de lichidat restanțe la compartimentul drepturile politice și civile, consideră Mihail Cotorobai, și vine către acestea cu îndemnul de a acționa astfel încât democrația să fie o valoare ocrotită în Republica Moldova.

În declarație se menționează că numărul sesizărilor la adresa Procuraturii privind cazuri de aplicare a torturii s-a redus simțitor de la 992 în anul 2009 la 639 în anul 2017. Numărul de cereri la acest subiect s-a diminuat și în adresa Avocatului Poporului. Chiar și așa, cazul Andrei Brăguță a demonstrat că în Republica Moldova nu există garanții că oamenii nimerind în custodia statului nu vor fi supuși torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante. Într-un Raport special pe cazul Andrei Brăguță, Avocatul Poporului a menționat faptul că din momentul reținerii acestuia de către angajații poliției și până la plasarea lui în instituțiile penitenciare au fost încălcate total sau parțial garanțiile minime împotriva relelor tratamente și lezată demnitatea umană a persoanei respective.

Avocatul Poporului susține că a atenționat de mai multe ori asupra problemei utilizării exagerate de către autoritățile moldovenești a măsurii de arest preventiv, inclusiv asupra unor participanți la acțiuni de protest. Mihail Cotorobai reiterează și în acest context că arestarea preventivă trebuie să fie o excepție de la dreptul de libertate și securitate și să fie aplicat în cazuri în care sunt prezentate probe sigure, însoțite de argumentări, care ar confirma cu certitudine probabilitatea comiterii acțiunilor de către persoanele bănuite.

Cât privește libertatea de întrunire, susține ombudsmanul, aceasta a fost respectată în linii mari în perioada ce a urmat protestelor din 7 aprilie 2009. Evenimente mai recente, dar și din ultimii ani denotă însă faptul că și la acest capitol există unele probleme, cum ar fi aplicarea unor măsuri disproporționate față de participanții la unele acțiuni de protest, obstrucționarea accesului unor jurnaliști la acțiunile publice, crearea de impedimente persoanelor din localitățile rurale de a se deplasa pentru participare la protestele organizate de către partidele de opoziție.

Cu ocazia a 10 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, Mihail Cotorobai amintește că principiile democratice presupun reguli care urmează a fi respectate de ambele părți, atât de cetățeni, cât și de către autorități. Acestea din urmă trebuie însă să țină cont de faptul că protestând cetățenii avertizează puterea că nu este de acord cu acțiunile autorităților sau că acestea nu au ținut cont de voința, interesele și aspirațiile lor. Dreptul la siguranța persoanei, la integritatea fizică și psihică, libertatea de întrunire, dreptul la libertatea opiniei și exprimării sunt indisolubile proceselor democratice și nu pot fi acceptate niciun fel de derogări, în afară de cele prevăzute expres de lege și standardele internaționale, declară Ombudsmanul.