Avocat, despre condamnarea lui Sergiu Cebotari și Gheorghe Petic: A fost un act de injustiție

21.03.2019

Angela Istrate, apărătoarea fostului șef-adjunct la „Poșta Moldovei”, Sergiu Cebotari și a fostului polițist de frontieră Gheorghe Petic, condamnați miercuri, 20 martie 2019, la închisoare pe termen de 8 și, respectiv, 3,5 ani, spune că în ambele cazuri sentințele sunt acte de injustiție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, transmite IPN.

Potrivit ei, sentința pronunțată față de Sergiu Cebotari este una neîntemeiată. „Relațiile care îi sunt imputate lui Sergiu Cebotari au un caracter civil și nu penal, este vorba despre neplata unor sume salariale care nu poate fi calificată ca muncă forțată”, spune avocata.

Apărătoarea spune că dacă Sergiu Cebotari ar fi fost prezent la ședința de judecată, ar fi fost încătușat din sală și plasat în stare de arest. Angela Istrate spune că va analiza toate probele prezentate în instanță și va contesta sentința la Curtea de Apel.

Avocata mai susține că Sergiu Cebotari, care se află peste hotare, ar putea cere azil politic.

Sergiu Cebotari, fost șef-adjunct la „Poșta Moldovei”, a fost condamnat miercuri, 20 martie, la opt la ani de închisoare pe mai multe capete de acuzare. Prin aceeași sentință, Cebotari a fost privat de dreptul de a ocupa funcții de administrare și de a desfășura activitate de întreprinzător pe un termen de patru ani. De asemenea, acesta urmează să achite părților vătămate aproape 308 mii de lei. Sergiu Cebotari declara anterior că a sesizat organele de drept despre schemele de contrabandă cu anabolizante, însă până la urmă a ajuns să fie el persecutat, fiind arestat chiar în timpul ce mergea spre Parlament să prezinte probele.

Despre verdictul înaintat fostului polițist de frontieră, Gheorghe Petic, Angela Istrate spune că acesta, ca și primul caz, a fost un act de injustiție. Iar în cazul lui Gheorghe Petic, apărătoarea spune că în general lipsește acțiunea care i se impută – violul.

De asemenea, Angela Istrate spune că pe acest dosar nu a beneficiat de drepturile garantate de norma procesual-penală nici ea, nici clientul său. În plus, avocata spune că este intimidată.

„Noi o să le contestăm pe ambele sentințe. Niciunul dintre clienții mei nu se consideră vinovat în faptele care li se impută”, spune Angela Istrate.

Gheorghe Petic a fost condamnat de prima instanță la trei ani și șase luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semi-închis și amendat cu de 30 de mii de lei. Sentința a fost emisă de Judecătoria Orhei și este cu drept de apel la Curtea de apel Chișinău. Gheorghe Petic declara anterior că este victima unui dosar fabricat după ce a dezvăluit în public schemele de contrabandă cu țigări la frontiera cu România. El a fost candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Blocului ACUM, dar nu a avut posibilitatea să participe la campania electorală fiind deținut în stare de arest.

Lilia Carasciuc, director executiv la Transparency International Moldova, menționează că nu este pentru prima dată când se creează tensiune artificială în societate, referindu-se la felul în care s-a desfășurat pronunțarea sentinței față de Gheorghe Petic – cu un număr mare de polițiști care au aplicat gaze lacrimogene pentru a dispersa oamenii din fața judecătoriei.

Lilia Carasciuc îi consideră pe Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari ca pe doi avertizori de integritate. „Două persoane care au avut curajul și și-au permis să acuze guvernanții de la cel mai înalt nivel de corupție – de contrabandă cu anabolizante și țigări”, spune președinta Transparency International. Potrivit ei, aceste condamnări sunt mai degrabă acțiuni care au menirea de a descuraja și de a speria societatea.